Căianu


Căianu (în maghiară Magyarkályán) este o comună din judeţul din judeţul Cluj, Transilvania, România, alcătuită din şase sate.Comuna Căianu este situată în Câmpia Fizeşului, pe râul Suatu şi se întinde pe o suprafaţă de 55 km2, având o populaţie de 2.474 locuitori, dispuşi în satul Căianu, reşedinţă de judeţ, respectiv în satele Bărăi, Căianu Mic, Căianu-Vamă, Vaida-Cămăraş, Văleni.

Istoric

În arealul comunei au fost descoperite urmele unei aşezări rurale romane, în care s-au găsit ţigle, ceramică şi un altar dedicat lui Asclepios. Monumentul se afla în vecinătatea unor resturi de construcţii romane şi materiale de construcţie (cărămizi şi ţigle), precum şi ceramică provincială. În punctul „Dijmaşi“, la 50 m de hotarul dintre Căianu şi Suatu, s-a descoperit, cu ocazia unor lucrări edilitare, un monument sculptural din piatră reprezentând un altar sau o bază de statuie. Locul descoperirii se află la numai 80 m de punctul, de pe hotarul satului Suatu, unde s-a descoperit un coronament de monument funerar cu doi lei adosaţi şi un sfinx între ei. Descoperirile dispersate pe teritoriul celor două sate aparţin neîndoielnic unei importante aşezări rurale. În punctul „La Feredeu“, aflat la sud de sat, s-a descoperit, în anul 1878, un altar din piatră, închinat lui Aesculapius. Ansamblul descoperirilor din acest punct ar putea indica existenţa unei villa rustica . Prima menţionare documentară a satului Căianu este din 1326, sub numele villa Kalyán. Ulterior localitatea apare menţionată ca utraque Kályán în 1457 şi Magiar Kályán (1652). Sat cu populaţie majoritar maghiară, din secolul al XV-lea cu populaţia mixtă (maghiară şi română). Partea românească a satului devastată complet în secolul al XVII-lea. Populaţia maghiară şi-a schimbat de mai multe ori confesiunea: iniţial romano-catolică, după Reforma Protestantă din secolul al XVI-lea unitariană, apoi (după 1600) reformată-calvină.



Obiective turistice

 

  • Biserica Reformată-Calvină din secolul al XVII-lea din satul Vaida-Cămăraş.
  • Biserica de lemn cu hramul "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" (1750) din Căianu.
  • Biserica Adventista de Ziua a Şaptea din satul Vaida-Cămăraş.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu