Bonțida

Bonțida (în maghiară Bonchida, în trad. "Podul lui Boncz [Bonț]", în germană Bruck, Bonisbruck) este o comună din județul Cluj, alcătuită din patru sate. Este situată în Câmpia Fizeșului din Podișul Transilvaniei, pe dreapta râului Someșul Mic.

Numele comunei vine de la Benkö Boncz, unul dintre locuitorii localității de odinioară, despre care legenda spune că a construit un pod peste râul Someșul Mic, spre a stabili legătura cu armata lui Tuhut, aflată pe malul drept al râului. Podul acela a rămas in traditia locala ca "Podul lui Boncz" (în maghiară Boncz-Hid), de unde denumirea românească de "Bonțida".

Localitatea Bonțida apare menționată pentru prima dată în 1263 ca Terra Bonchhyda, ulterior devenind un cunoscut târg și centru de comitat, cu rang de oppidum

Obiective Turistice: 

1. Castelul Bánffy
Castelul Bánffy de la Bonțida este un ansamblu arhitectonic construit de familia Bánffy. Nucleul complexului de edificii este renascentist, extinderile ulterioare au fost făcute în secolul al XVIII-lea în stil baroc, iar în secolul al XIX-lea în stil romantic (inclusiv galeria neogotică de la 1890). Ansamblul se află în prezent în proces de restaurare.

Istoric:
Domeniul de la Bonțida a fost donat familiei Bánffy de către regele Sigismund de Luxemburg în anul 1387. Se bănuiește că pe acest loc a existat o reședință nobiliară încă din secolul al XIV-lea, iar construcția la castel a început în 1437, când baronul Bánffy a primit din partea regelui Albert permisiunea de a-și ridica o cetate, și a fost finalizată în 1543. Prima atestare documentare a castelului datează însă din secolul XVII, când, potrivit unui raport militar (1680), exista un sistem de fortificații care înconjura conacul. Stilurile cele mai vizibile în structura ansamblului sunt cel renascentist și cel baroc.

În anul 1944 trupele germane i-au evacuat pe proprietari, pentru a folosi castelul ca spital militar. Imobilul a fost serios afectat la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, când trupele germane aflate în retragere, au atacat, jefuit și incendiat întreg ansamblul. A fost distrus întreg mobilierul, pinacoteca, bine-cunoscuta galerie de portrete și biblioteca. Baronul Nicolae (Miklós) Bánffy, proprietarul castelului la acel moment și ultimul proprietar al castelului, inițiase o negociere a Ungariei cu România pentru ca ambele state să schimbe tabăra și să întoarcă armele împotriva Germaniei, devastarea castelului se presupune a fi o acțiune de vendetă a guvernului german la adresa baronului. O parte din statuile parcul baroc de odinioară sunt păstrate la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca.

După căderea regimului comunist a început restaurarea ansamblului în 1999. Decisivă în acest sens a fost acordul semnat de Ministerul Culturii si Cultelor din România, "Institute of Historic Building Conservation" din Marea Britanie și Oficiul pentru Protecția Patrimoniului Cultural din Ungaria. Lucrările de restaurare s-a făcut sub înaltul patronaj al Prințului Charles de Wales, care a vizitat în mai multe rânduri șantierul și au fost premiate cu premiul "Europa Nostra" de către Uniunea Europeană.

În 2007 Principesa Margareta a României și-a asumat rolul de Patron Spiritual al Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului construit la Bonțida.


2. Castelul Bánffy de la Răscruci
Castelul Bánffy din Răscruci, comuna Bonțida, județul Cluj, strada Principală nr. 484, este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale județului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Cultelor din România în anul 2004 (a nu se confunda cu celălalt Castel Bánffy din aceeași comună). Castelul de la Răscruci a fost construit în secolul XVIII, în stil eclectic. 

Castelul de la Răscruci are o valoare istorică importantă. Este format din două corpuri de clădire, plus alte anexe. Pavilionul (subsol, parter, etaj și șarpante înalte) este de inspirație romană. Accesul principal al castelului se află prin două scări dispuse în partea sudică, urmate de o terasă încadrată de opt coloane dorice.

Piesa de rezistență rămâne salonul de primire sau sufrageria. Aici s-a păstrat un bufet din lemn cu același tip de sculpturi și o vitrină cu o valoare artistică aparte, în secolul XX fiind expusă la o expoziție de la Paris. Salonul, tipic renascentist, are pereții îmbrăcați în lemn, cu tavan din lemn casetat. Casetele din tavan sunt sculptate în stilul Renașterii germane, fiind imprimate forma blazonului și genealogiei familiei Bánffy, precum și numele celor mai reprezentative personalități din istoria Ungariei și Transilvaniei. Deasupra unei uși este sculptată inscripția "Salus intratibus pax exeuntibus".


O altă piesă interesantă ca valoare artistică în încăpere este soba din teracotă verde. Se pare că aceasta ar fi fost realizată după modelul renascentist aflat în salonul împăratului Franz Josef. Pe cele trei laturi din partea superioară ale sobei sunt sculptate scene care zugrăvesc alegerea căpeteniei Arpad, întemeierea Ungariei și adunarea de la Ópusztaszer. Cele trei scene în relief de deasupra brâului imortalizează pierderea bătăliei din 1526 de la Mohács.

La etaj se ajunge prin scara cu balustradă din lemn masiv, după trecerea prin foaierul cu lambriuri renascentiste. Sunt dispuse aici nouă coloane cu capiteluri care zugrăvesc motive vegetale, ușile din lemn masiv, blazonul familiei și diverse alte motive sulpturale.


Din balconul castelului se poate vedea întreg domeniul Banffy. Terenul de 4,5 ha, din care 881 metri pătrați construiți, stă nefolosit. Domeniul împreună cu castelul, urmează a fi scos spre valorificare, Școala Specială care funcționează aici din 1967 fiind desființată în anul 2007, conform unui proiect al Consiliului Județean Cluj de concesionare a domeniului.

3. Ansamblul de la Tăușeni:

Intitulat, ca suprametafora spatiala, „De-semne spre cer pentru ploaie si curcubeu” sau, in denominatie initiala (tot metaforic) „Instalatie (magico-poetica) pentru rememorare, pentru sugestionat (sau la nevoie, pentru invocat) ploaia si curcubeul”, el se afla intr-un sat in care n-a plouat (decat simbolic) aproape treizeci de ani (secand si singurul paraias, care-si are tot aici izvorul). In dialectica sa conceptuala - intr-o a treia metafora - am imaginat acest ansamblu ca instalatie pentru rememorarea unor evenimente ritualice si pentru repeoiectarea lor intr-o expresie sincretic artistica sau pur si simplu sa devina o instalatie pentru sugestionat proiecte. Situat pe o colina din mijlocul satului - sat inconjurat de alte dealuri - el se compune din 18 subansambluri. Dezvoltate, sub forma de comentariu, fiecare dintre acestea s-ar putea constitui in tot atatea eseuri programatice.   ( Alexandru Chira - www.alexandruchira.ro/desemne )