inCluj: Apahida

Apahida (în maghiară Apahida, în germană Odendorf / Brenndorf / Briegendorf, în latină Pons Abbatis, în trad. "Podul Abatelui" sau "Podul Abaţiei") este o comună din judeţul Cluj, Transilvania, România.

Istoric

În Evul Mediu aici era situat un pod de vamă peste Someş, pod ce se afla în proprietatea mănăstirii (abaţiei) benedictine (romano-catolice) de la Cluj-Mănăştur. Taxele încasate pentru trecerea podului constituiau principala sursă de venit a abaţiei. Denumirea latină şi maghiară a localităţii amintesc şi astăzi de acest pod.

Prima menţionare documentară a satului Apahida este din 1263 cu numele Apathida.

Iniţial sat cu populaţie majoritar maghiară, devine după anul 1600 un sat românesc.

Obiective turistice

Aeroclubul "Traian Dârjan" din Dezmir.

Zona piscicolă de agrement Câmpeneşti.

Tezaurul din Apahida

La Apahida, în apropierea oraşului Cluj-Napoca, fosta Napoca romană, s-au descoperit pe rând, în 1889, 1968 şi 1979, trei morminte princiare atribuite neamului germanic al gepizilor. Situate pe malul drept al Someşului Mic şi în apropierea fostului drum roman care asigura legătura între Napoca şi castrele de pe Someş (Gherla, Căşeiu, Ilişua), punctele din care provin cele trei complexe fastuoase de la Apahida se pot înscrie într-o suprafaţa nu mai mare de cca. 500 m².

Descoperirea primului mormânt, cel din 1889, a fost făcută în timp ce se lua pietriş dintr-o zonă mărginaşă a Apahidei. O parte din inventar a fost recuperată pentru Muzeul Transilvan, de către H. Finàly, iar alte două piese (inelul sigilar cu monogramă şi un pandantiv cu clopoţei) au apărut în 1897, pe piaţa comerţului cu antichităţi, fiind achiziţionate de Muzeul Naţional Ungar. Din inventarul mormântului s-au păstrat mai multe obiecte de aur,o fibula cruciforma cu butoni de ceapa, o bratara cu capete ingrosate, trei inele, o catarama de centura şi o a doua catarama mai mica, cinci pandantivi cu clopotei, doua cani de argint, o bandă de aur şi mai multe aplice, folosite probabil pentru ornamentarea sau repararea unor vase.

A doua descoperire a fost făcută, tot întâmplător, în luna octombrie a anului 1968, de muncitorii care săpau groapa de fundaţie a unui stâlp de înaltă tensiune. În primă instanţă, din groapă au fost adunate piese de aur cu o greutate totală de cca. 900 g, din acestea autorităţile reuşind să recupereze anul următor, în februarie, când s-a aflat de descoperire, doar cca. 800 g, restul fiind transformat probabil în bijuterii moderne. De această dată însă, tot norocul a făcut ca groapa stâlpului de înaltă tensiune să distrugă doar partea superioară a mormântului, partea inferioară a acestuia putând să fie cercetată arheologic, cu ocazia săpăturii de control efectuată în luna mai a anului 1969. Din inventarul mormântului s-au recuperat, din partea superioară, distrusă de groapa stâlpului de beton, garniturile a doua "gentute", 15 piese de joc, câteva piese care ornamentau probabil manerul si teaca unei spade. În partea inferioară, cercetată arheologic prin săpătura de control, s-au descoperit un pahar de sticla, doua catarame de aur incrustate cu granate, jumătatea inferioară a lamei spadei şi, de pe o suprafaţă de cca. 30x40 cm, deasupra şi alături de laba piciorului drept, probabil, iniţial închise într-o lădiţă de lemn cu ferecături de fier, mai multe zabale şi accesorii de harnasament. Piesele recuperate de Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca au fost transferate apoi la Bucureşti, cu ocazia înfiinţării, în 1971, a Muzeului Naţional de Istorie a României.

În anul 1979, hazardul îşi mai spune odată cuvântul, un copil de 6 ani descoperind o catarama de aur, în pământul excavat cu ocazia construirii clădirii poştei din localitate. Catarama reprezintă singura piesă păstrată dintr-un al treilea mormânt, a cărui existenţă este sugerată şi susţinută de prezenţa în zonă a celorlalte două complexe. Piesa a fost preluată în 1980 de Banca Naţională a României, iar în 2002 a fost transferată la Muzeul Naţional de Istorie a României.