Gherla

Gherla (în vechi surse: Armenopolis, în maghiară Szamosújvár, în germană Neuschloss, Armenierstadt, Armenerstadt, în armeană Հայաքաղաք - Hayakaghak) este un municipiu din judeţul Cluj, Transilvania, România. Are o populaţie de 24.083 locuitori (2002).

 

 Oraşul baroc

Gherla este singurul oraş din România care a fost construit în secolul al XVIII-lea după un plan prestabilit şi a cărui construcţie s-a păstrat până în prezent. Faptul că stilul baroc domină se datorează pătrunderii stilului baroc în Transilvania o data cu fondarea Gherlei de către coloniştii armeni, veniţi din Moldova la iniţiativa şi cu permisiunea Curţii Imperiale de la Viena.

Alte oraşe din Transilvania au suferit de asemenea transformări radicale în secolul al XVIII-lea, fiind marcate profund de stilul baroc, dar în toate aceste cazuri, a fost prezent un fond arhitectural anterior, care a fost doar particularizat sau transformat. În cazul Gherlei, oraşul a devenit nou în întregime, fiind dezvoltat pe terenul ce aparţinea cândva cetăţii Gherlei (locul pe care astăzi este situat penitenciarul Gherla) şi lângă care se afla vechiul sat românesc. Oraşul baroc s-a edificat pe un teren agricol, fără a fi condiţionat de nici o altă construcţie premergătoare.

Oraşul armenesc

Armenii au pătruns în Transilvania după ce la sfârşitul secolului al XVII-lea le-a fost permis de principele Mihai Apafi, care a sperat că îi va putea atrage spre protestantism. După acest moment, Gherla apare în documente ca Armenopolis. Cel care a adus un plan prestabilit pentru oraşul Gherla a fost episcopul Oxendius Vărzărescu, plan care se presupune că a venit de la Roma.
Elementele care dau valoare zonei de rezervaţie, care coincide cu piaţa centrală, sunt, pe lângă valoarea imobilelor, parcelarea, ritmul, modul de ocupare a terenului, prospectul şi fronturile străzilor.
Datorită expansiunii Imperiului Habsburgic care promova şi se sprijinea pe catolicism, în secolul al XVIII-lea au apărut două programe noi de arhitectură: biserica şi mănăstirea. Prima biserică ridicată de armeni este Biserica Solomon, aflată pe strada Cloşca.
O altă biserică importantă a Gherlei este biserica armeano-catolică Sfânta Treime, a cărei construcţie lasă să se vadă că face parte dintr-un plan prestabilit pentru zona pieţei centrale.

Mănăstirea franciscană, aflată pe strada Bobâlna, a fost construită după o donaţie făcută de primarul Gherlei, Victor Daniel, care a dăruit franciscanilor în anul 1742 lotul pentru construirea unei biserici.
În ceea ce priveşte problema clădirilor de interes public, printre cele mai importante se numără primăria veche, situată în Piaţa Libertăţii de astăzi, clădire care a fost demolată în 1893. Noua primărie care funcţionează şi astăzi, a fost construită în colţul pieţei, în manieră eclectică, edificiul distonând faţă de atmosfera barocă a pieţei. O altă clădire reprezentativă a stilului baroc a fost reprezentată de Galeriile Comerciale aşezate în faţa bisericii Sf. Treime, care au fost demolate în 1962 la intervenţia primarului de atunci, fără a exista un plan de sistematizare.

Catedrala Greco-Catolică din Gherla, cu hramul Intrarea în Biserică a Fecioarei Maria, a fost construită în anul 1905, drept catedrală a Episcopiei de Gherla.




 Mănăstirea Nicula este un important centru de pelerinaj din Ardealul de Nord. Aici s-a aflat renumita icoană pictată în anul 1681 de meşterul Luca din Iclod. Conform unui proces-verbal întocmit de ofiţeri austrieci, icoana ar fi lăcrimat între 15 februarie şi 12 martie 1699. În anul 1713 guvernatorul Transilvaniei Sigismund Kornis a dus icoana în castelul său de la Benediugu Dejului, după care aceasta a ajuns la Cluj.
Papa Clement al XIII-lea a acordat în anul 1767 indulgenţă plenară pelerinilor care călătoresc la Mănăstirea Nicula în sărbătorile mariane 15 august şi 8 septembrie.
Biserica din piatră a mănăstirii a fost edificată între anii 1875 şi 1879 pe cheltuiala Episcopiei de Gherla. În anul 1928 papa Pius al XI-lea a acordat acestui lăcaş statutul de sanctuar marian.
Prin intermediul şcolii de meşteri iconari de la mănăstirea Nicula a pătruns în Transilvania tehnica picturii pe sticlă, acest obicei avându-şi originea în Boemia, Austria şi Bavaria, zone în care tradiţia manufacturilor de sticlărie s-a împletit cu religiozitatea populară catolică. Între artiştii mai cunoscuţi care au activat la Nicula se numără Emil Weiß, Moritz Hachmann şi Karl Müller.

Hram: Adormirea Maicii Domnului (15 august)

Icoana Fecioarei Maria de la Nicula, în starea în care a fost încredinţată călugărilor bazilieni de la Nicula de către episcopul Iuliu Hossu

Read more

Dej

Dej, mai demult Deju (în dialectul săsesc Deesch , în germană Desch, Burglos, Burgschloss, în maghiară Dés, Deés) este un municipiu în judeţul Cluj, Transilvania, România. Se află la 60 km nord de municipiul Cluj-Napoca, la confluenţa dintre râurile Someşul Mare şi Someşul Mic.

Istoric

Primele menţiuni documentare care atestă existenţa oraşului datează din anii 1061 şi 1214, sub numele de Dees. Importanţa strategică şi însemnatele rezerve de sare au fost descoperite încă de pe vremea dacilor. Cetatea Dejului a fost construită între 1214 şi 1235. Oraşul a avut de suferit de pe urma invaziei tătare din 1241. Oraşul se dezvoltă de-a lungul timpului ca şi centru important de exploatare a sării, la începutul secolului XVIII dispunând şi de un mic port folosit pentru transportul rapid al sării.
Dejul a fost capitala comitatului Solnoc-Dăbâca. Din 1920 până în 1940, oraşul a fost capitala judeţului Someş. În 1940, judeţul Someş a fost alipit comitatului Cluj, iar Dejul a intrat sub jurisdicţia Clujului.

Obiective turistice

• Castrul roman Samum din comuna invecinată Căşeiu.
• Biserica Reformată, construită în stil gotic, în anii 1453-1536, cu un turn înalt de 72 m. Hram iniţial (înainte de Reforma Protestantă): "Sf.Ştefan".
• Biserica şi mănăstirea franciscană "Sf.Anton de Padova" (romano-catolică), construită în stil baroc în secolul XVIII (în jurul anului 1716).
• Biserica Ortodoxă "Sf.Gheorghe", ridicată în 1776.
• Biserica protopopială greco-catolică (nerestituită), consacrată în anul 1895 cu hramul "Adormirea Preacuratei".
• Palatul justiţiei, construit la sfârşitul secolului XIX.
• Clădirea fostei Primării.
• Statuia "Lupa Capitolina", simbolul latinităţii poporului român. A fost realizată de sculptorul V. Pruna şi dezvelită în 17 septembrie 2004, cu ocazia celei de-a 100 Adunări Generale a Astrei. Lucrarea a fost donată de dr. Traian Gh. Dascăl, cetăţean de onoare al municipiului Dej.
• Obeliscul (Monumentul) Eroilor.
• Casa memorială Teodor Mihaly.
• Casa memorială Alexandru Vaida Voievod.
• Ruinele Castelului Kornis din comuna învecinată Mănăstirea.
• Băile Ocna Dej din apropiere.

În partea de sud-vest a Dejului se află Ocna-Dejului, localitate devenită cartier al Dejului din 1991. Aici a existat, amenajat până prin anii 80 ai sec.XX, băi cu apă sărata, care au dispărut odată cu prăbuşirea dealului de sare.

Obeliscul (Monumentul) Eroilor

Ruinele Castelului Kornis

Lupa Capitolina

Obiective memoriale

Cimitirul eroilor români, maghiari, germani, ruşi, sârbi şi evrei, din cele două războaie mondiale, este amplasat pe str. Dealul Florilor şi are o suprafaţă de 3.000 mp. În acest cimitir sunt înhumaţi 570 eroi, din care 416 cunoscuţi, în morminte individuale.

Read more

Apahida

Apahida (în maghiară Apahida, în germană Odendorf / Brenndorf / Briegendorf, în latină Pons Abbatis, în trad. "Podul Abatelui" sau "Podul Abaţiei") este o comună din judeţul Cluj, Transilvania, România.

Istoric

În Evul Mediu aici era situat un pod de vamă peste Someş, pod ce se afla în proprietatea mănăstirii (abaţiei) benedictine (romano-catolice) de la Cluj-Mănăştur. Taxele încasate pentru trecerea podului constituiau principala sursă de venit a abaţiei. Denumirea latină şi maghiară a localităţii amintesc şi astăzi de acest pod.

Prima menţionare documentară a satului Apahida este din 1263 cu numele Apathida.

Iniţial sat cu populaţie majoritar maghiară, devine după anul 1600 un sat românesc.

Obiective turistice

• Aeroclubul "Traian Dârjan" din Dezmir.

• Zona piscicolă de agrement Câmpeneşti.

Tezaurul din Apahida

La Apahida, în apropierea oraşului Cluj-Napoca, fosta Napoca romană, s-au descoperit pe rând, în 1889, 1968 şi 1979, trei morminte princiare atribuite neamului germanic al gepizilor. Situate pe malul drept al Someşului Mic şi în apropierea fostului drum roman care asigura legătura între Napoca şi castrele de pe Someş (Gherla, Căşeiu, Ilişua), punctele din care provin cele trei complexe fastuoase de la Apahida se pot înscrie într-o suprafaţa nu mai mare de cca. 500 m2. Descoperirea primului mormânt, cel din 1889, a fost făcută în timp ce se lua pietriş dintr-o zonă mărginaşă a Apahidei. O parte din inventar a fost recuperată pentru Muzeul Transilvan, de către H. Finàly, iar alte două piese (inelul sigilar cu monogramă şi un pandantiv cu clopoţei) au apărut în 1897, pe piaţa comerţului cu antichităţi, fiind achiziţionate de Muzeul Naţional Ungar. Din inventarul mormântului s-au păstrat mai multe obiecte de aur,o  fibula  cruciforma cu butoni de ceapa, o bratara cu capete ingrosate, trei inele, o catarama de centura şi o a doua catarama mai mica, cinci pandantivi cu clopotei, doua cani de argint, o bandă de aur şi mai multe aplice, folosite probabil pentru ornamentarea sau repararea unor vase. A doua descoperire a fost făcută, tot întâmplător, în luna octombrie a anului 1968, de muncitorii care săpau groapa de fundaţie a unui stâlp de înaltă tensiune. În primă instanţă, din groapă au fost adunate piese de aur cu o greutate totală de cca. 900 g, din acestea autorităţile reuşind să recupereze anul următor, în februarie, când s-a aflat de descoperire, doar cca. 800 g, restul fiind transformat probabil în bijuterii moderne. De această dată însă, tot norocul a făcut ca groapa stâlpului de înaltă tensiune să distrugă doar partea superioară a mormântului, partea inferioară a acestuia putând să fie cercetată arheologic, cu ocazia săpăturii de control efectuată în luna mai a anului 1969. Din inventarul mormântului s-au recuperat, din partea superioară, distrusă de groapa stâlpului de beton, garniturile a doua "gentute", 15 piese de joc, câteva piese care ornamentau probabil manerul si teaca unei spade. În partea inferioară, cercetată arheologic prin săpătura de control, s-au descoperit un pahar de sticla, doua catarame de aur incrustate cu granate, jumătatea inferioară a lamei spadei şi, de pe o suprafaţă de cca. 30x40 cm, deasupra şi alături de laba piciorului drept, probabil, iniţial închise într-o lădiţă de lemn cu ferecături de fier, mai multe zabale şi accesorii de harnasament. Piesele recuperate de Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca au fost transferate apoi la Bucureşti, cu ocazia înfiinţării, în 1971, a Muzeului Naţional de Istorie a României.

 În anul 1979, hazardul îşi mai spune odată cuvântul, un copil de 6 ani descoperind o catarama de aur, în pământul excavat cu ocazia construirii clădirii poştei din localitate. Catarama reprezintă singura piesă păstrată dintr-un al treilea mormânt, a cărui existenţă este sugerată şi susţinută de prezenţa în zonă a celorlalte două complexe. Piesa a fost preluată în 1980 de Banca Naţională a României, iar în 2002 a fost transferată la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Fibula cu butoni

Fibula

Bratara cu capetele ingrosate

Inel

Catarama de centura

Pandantiv

Foita de aur

Garnitura unei gentute

Armaturi de gentuta

Piesa de joc

Aplica

Pahar de sticla

Zabale

Aplica de harnasament

Cana de argint

Read more

Bonțida

Bonțida (în maghiară Bonchida, în trad. "Podul lui Boncz [Bonț]", în germană Bruck, Bonisbruck) este o comună din județul Cluj, alcătuită din patru sate. Este situată în Câmpia Fizeșului din Podișul Transilvaniei, pe dreapta râului Someșul Mic.

Numele comunei vine de la Benkö Boncz, unul dintre locuitorii localității de odinioară, despre care legenda spune că a construit un pod peste râul Someșul Mic, spre a stabili legătura cu armata lui Tuhut, aflată pe malul drept al râului. Podul acela a rămas in traditia locala ca "Podul lui Boncz" (în maghiară Boncz-Hid), de unde denumirea românească de "Bonțida".

Localitatea Bonțida apare menționată pentru prima dată în 1263 ca Terra Bonchhyda, ulterior devenind un cunoscut târg și centru de comitat, cu rang de oppidum

Obiective Turistice: 

1. Castelul Bánffy
Castelul Bánffy de la Bonțida este un ansamblu arhitectonic construit de familia Bánffy. Nucleul complexului de edificii este renascentist, extinderile ulterioare au fost făcute în secolul al XVIII-lea în stil baroc, iar în secolul al XIX-lea în stil romantic (inclusiv galeria neogotică de la 1890). Ansamblul se află în prezent în proces de restaurare.

Istoric:
Domeniul de la Bonțida a fost donat familiei Bánffy de către regele Sigismund de Luxemburg în anul 1387. Se bănuiește că pe acest loc a existat o reședință nobiliară încă din secolul al XIV-lea, iar construcția la castel a început în 1437, când baronul Bánffy a primit din partea regelui Albert permisiunea de a-și ridica o cetate, și a fost finalizată în 1543. Prima atestare documentare a castelului datează însă din secolul XVII, când, potrivit unui raport militar (1680), exista un sistem de fortificații care înconjura conacul. Stilurile cele mai vizibile în structura ansamblului sunt cel renascentist și cel baroc.

În anul 1944 trupele germane i-au evacuat pe proprietari, pentru a folosi castelul ca spital militar. Imobilul a fost serios afectat la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, când trupele germane aflate în retragere, au atacat, jefuit și incendiat întreg ansamblul. A fost distrus întreg mobilierul, pinacoteca, bine-cunoscuta galerie de portrete și biblioteca. Baronul Nicolae (Miklós) Bánffy, proprietarul castelului la acel moment și ultimul proprietar al castelului, inițiase o negociere a Ungariei cu România pentru ca ambele state să schimbe tabăra și să întoarcă armele împotriva Germaniei, devastarea castelului se presupune a fi o acțiune de vendetă a guvernului german la adresa baronului. O parte din statuile parcul baroc de odinioară sunt păstrate la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca.

După căderea regimului comunist a început restaurarea ansamblului în 1999. Decisivă în acest sens a fost acordul semnat de Ministerul Culturii si Cultelor din România, "Institute of Historic Building Conservation" din Marea Britanie și Oficiul pentru Protecția Patrimoniului Cultural din Ungaria. Lucrările de restaurare s-a făcut sub înaltul patronaj al Prințului Charles de Wales, care a vizitat în mai multe rânduri șantierul și au fost premiate cu premiul "Europa Nostra" de către Uniunea Europeană.

În 2007 Principesa Margareta a României și-a asumat rolul de Patron Spiritual al Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului construit la Bonțida.


2. Castelul Bánffy de la Răscruci
Castelul Bánffy din Răscruci, comuna Bonțida, județul Cluj, strada Principală nr. 484, este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale județului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Cultelor din România în anul 2004 (a nu se confunda cu celălalt Castel Bánffy din aceeași comună). Castelul de la Răscruci a fost construit în secolul XVIII, în stil eclectic. 

Castelul de la Răscruci are o valoare istorică importantă. Este format din două corpuri de clădire, plus alte anexe. Pavilionul (subsol, parter, etaj și șarpante înalte) este de inspirație romană. Accesul principal al castelului se află prin două scări dispuse în partea sudică, urmate de o terasă încadrată de opt coloane dorice.

Piesa de rezistență rămâne salonul de primire sau sufrageria. Aici s-a păstrat un bufet din lemn cu același tip de sculpturi și o vitrină cu o valoare artistică aparte, în secolul XX fiind expusă la o expoziție de la Paris. Salonul, tipic renascentist, are pereții îmbrăcați în lemn, cu tavan din lemn casetat. Casetele din tavan sunt sculptate în stilul Renașterii germane, fiind imprimate forma blazonului și genealogiei familiei Bánffy, precum și numele celor mai reprezentative personalități din istoria Ungariei și Transilvaniei. Deasupra unei uși este sculptată inscripția "Salus intratibus pax exeuntibus".


O altă piesă interesantă ca valoare artistică în încăpere este soba din teracotă verde. Se pare că aceasta ar fi fost realizată după modelul renascentist aflat în salonul împăratului Franz Josef. Pe cele trei laturi din partea superioară ale sobei sunt sculptate scene care zugrăvesc alegerea căpeteniei Arpad, întemeierea Ungariei și adunarea de la Ópusztaszer. Cele trei scene în relief de deasupra brâului imortalizează pierderea bătăliei din 1526 de la Mohács.

La etaj se ajunge prin scara cu balustradă din lemn masiv, după trecerea prin foaierul cu lambriuri renascentiste. Sunt dispuse aici nouă coloane cu capiteluri care zugrăvesc motive vegetale, ușile din lemn masiv, blazonul familiei și diverse alte motive sulpturale.


Din balconul castelului se poate vedea întreg domeniul Banffy. Terenul de 4,5 ha, din care 881 metri pătrați construiți, stă nefolosit. Domeniul împreună cu castelul, urmează a fi scos spre valorificare, Școala Specială care funcționează aici din 1967 fiind desființată în anul 2007, conform unui proiect al Consiliului Județean Cluj de concesionare a domeniului.

3. Ansamblul de la Tăușeni:

Intitulat, ca suprametafora spatiala, „De-semne spre cer pentru ploaie si curcubeu” sau, in denominatie initiala (tot metaforic) „Instalatie (magico-poetica) pentru rememorare, pentru sugestionat (sau la nevoie, pentru invocat) ploaia si curcubeul”, el se afla intr-un sat in care n-a plouat (decat simbolic) aproape treizeci de ani (secand si singurul paraias, care-si are tot aici izvorul). In dialectica sa conceptuala - intr-o a treia metafora - am imaginat acest ansamblu ca instalatie pentru rememorarea unor evenimente ritualice si pentru repeoiectarea lor intr-o expresie sincretic artistica sau pur si simplu sa devina o instalatie pentru sugestionat proiecte. Situat pe o colina din mijlocul satului - sat inconjurat de alte dealuri - el se compune din 18 subansambluri. Dezvoltate, sub forma de comentariu, fiecare dintre acestea s-ar putea constitui in tot atatea eseuri programatice.   ( Alexandru Chira - www.alexandruchira.ro/desemne )

 

  

Read more

Căianu

Căianu (în maghiară Magyarkályán) este o comună din judeţul din judeţul Cluj, Transilvania, România, alcătuită din şase sate.Comuna Căianu este situată în Câmpia Fizeşului, pe râul Suatu şi se întinde pe o suprafaţă de 55 km², având o populaţie de 2.474 locuitori, dispuşi în satul Căianu, reşedinţă de judeţ, respectiv în satele Bărăi, Căianu Mic, Căianu-Vamă, Vaida-Cămăraş, Văleni.

Istoric

În arealul comunei au fost descoperite urmele unei aşezări rurale romane, în care s-au găsit ţigle, ceramică şi un altar dedicat lui Asclepios. Monumentul se afla în vecinătatea unor resturi de construcţii romane şi materiale de construcţie (cărămizi şi ţigle), precum şi ceramică provincială. În punctul „Dijmaşi“, la 50 m de hotarul dintre Căianu şi Suatu, s-a descoperit, cu ocazia unor lucrări edilitare, un monument sculptural din piatră reprezentând un altar sau o bază de statuie. Locul descoperirii se află la numai 80 m de punctul, de pe hotarul satului Suatu, unde s-a descoperit un coronament de monument funerar cu doi lei adosaţi şi un sfinx între ei. Descoperirile dispersate pe teritoriul celor două sate aparţin neîndoielnic unei importante aşezări rurale. În punctul „La Feredeu“, aflat la sud de sat, s-a descoperit, în anul 1878, un altar din piatră, închinat lui Aesculapius. Ansamblul descoperirilor din acest punct ar putea indica existenţa unei villa rustica . Prima menţionare documentară a satului Căianu este din 1326, sub numele villa Kalyán. Ulterior localitatea apare menţionată ca utraque Kályán în 1457 şi Magiar Kályán (1652). Sat cu populaţie majoritar maghiară, din secolul al XV-lea cu populaţia mixtă (maghiară şi română). Partea românească a satului devastată complet în secolul al XVII-lea. Populaţia maghiară şi-a schimbat de mai multe ori confesiunea: iniţial romano-catolică, după Reforma Protestantă din secolul al XVI-lea unitariană, apoi (după 1600) reformată-calvină.

Obiective turistice

 

• Biserica Reformată-Calvină din secolul al XVII-lea din satul Vaida-Cămăraş.
• Biserica de lemn cu hramul "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" (1750) din Căianu.
• Biserica Adventista de Ziua a Şaptea din satul Vaida-Cămăraş.

Read more

Pălatca

Pălatca (în maghiară Magyarpalatka) este o comună în judeţul Cluj, Transilvania, România, alcătuită din cinci sate.

Comuna este situată în Câmpia Fizeşului.

Istoric

Prima menţionare documentară a satului Pălatca este din 1296.


Obiective turistice

Lăcaşuri de cult

„Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”

„Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”

   

• Biserica Reformată-Calvină, din secolul al XV-lea.
• Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1700) din satul Băgaciu.
• Biserica de lemn „Sf. Petru” (1774) din satul Sava.
• Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea

Read more

Ţaga

Ţaga (în maghiară Cege, în germană Zegen) este o comună situată în partea de est a judeţului Cluj, Transilvania, România, alcătuită din cinci sate.

Obiective turistice

• Castelul Wass.Vechiul castel a fost în anul 1800 renovat de către proprietarul Samuel Wass şi soţia acestuia, Rosalia Bethlen. Pe clădirea principală a castelului erau emblemele familiilor Wass şi Bethlen. Pivniţele (cu profil ogival) sunt originale (Evul Mediu).

 Caracteristica cea mai importanta a retelei hidrografice o constituie amenajarile piscicole pe suprafete mari situate in imediata apropiere a intravilanului localitatilor. Astfel iazul Taga Mare are S=111.50ha, helesteul Taga Mica S 21.46ha, Elesteele Nasal S= 14. 77ha, iazul Nasal aprox. 20ha, iar iazul Sintejude S= 38.11ha,
Pe valea Fizes lacurile piscicole sint situate pe suprafete mari si pe teritoriile administrative ale comunelor Geaca si Catina.

Read more

Jucu

Jucu (în maghiară Zsuk község, se pronunță "Juc") este o comună situată în partea de est a județului Cluj.

Domeniul Juc a aparținut familiei nobiliare Suki, odinioară una din cele mai bogate și mai influente familii din Transilvania. Primele atestări documentare datează din secolul XIV. Jucu de Jos apare menționat în documente scrise din anul 1314, iar Jucu de Sus din 1325. În partea stângă a râului Someș se afla Jucu Nobil, domeniu reședință a familiei Suky. Aici a fost atestată în 1332 cea mai veche școală sătească din Transilvania. De cealaltă parte a râului (Jucu de Jos și Jucu de Sus, unificate în 1966 în Jucu de Sus) se întindea în continuare domeniul Suky

Obiectiv turistic: 

Castelul Kemény din Jucu de Sus, a fost construit în secolul al XIX-lea de către familia Kemény. Castelul are forma literei ”L”, laturile acestuia având 22 respectiv 16 metri, fiind format din subsol, parter, etaj şi şarpantă, cu 2 intrări. Intrările sunt poziţionate pe laturile sudice, intrarea mică fiind încadrată de un portic cu două coloane pe care se află o terasă. Accesul la etaj se face prin intermediul unei scări de piatră, iar în colţul nord-vestic al castelului se află un foişor de formă pentagonală.

Între anii 1950 – 1980, castelul a fost transformat în şcoală, iar puţin mai târziu aici au fost mutate biblioteca şi căminul cultural. După Revoluţia din Decembrie 1989 castelul a început să se degradeze, însă în prezent a fost cumpărat, iar actualul proprietar a început efectuare unor reparaţii.
 

Read more

Borșa

Borșa (în maghiară Kolozsborsa) este o localitate din județul Cluj, situată în zona Dealurilor Clujului, pe râul Borșa și se întinde pe o suprafață de 61 km2, având o populație de peste 1.800 de locuitori.

Istoric:
Printr-un document emis de regele Ludovic I (1326-1383), datat 1337, satul Borșa este donat familiei nobiliare Bánffy, care va rămâne proprietara satului până la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial. Numele Borșa, dupa parerea istoricilor, este de origine romano-slavă sau cumană. Datorită situației politice din Transilvania, denumirea localității Borșa a fost tradusă sub diferite forme în limba maghiară, însă a rămas rădăcina Borșa în orice traducere. Partea a doua a denumirii care apare în documentele maghiare este ,,horoszt’’ care în maghiară înseamnă pădurice, tufărie la genitiv adică ,,păduricea sau tufăria lui Borșa’’.  Denumiri Satul Borșa din județul Cluj, pe parcursul istoriei a fost denumit în mai multe feluri. In 1216, Borsa este cunoscuta sub denumirea de Bursa. În 1322 Harasta Borza. Pentru anul 1315 Borșa este cunoscută sub denumirea de Villa Borsahrozta, în 1332 sub denumirea de sacerdos de Borsa, Borsa Horosta, în 1333 întâlnim satul sub denumirea de Borsa horozta, în 1334 Borsahorost. Mai târziu, satul este amintit în 1576, 1587-1589 cu numele simplu de Borșa sau Bors. În 1854 apare și numele românesc al satului Borșea. Denumirea oficială de Borșa este preluată în anul 1918 odată cu Marea Unire a Transilvaniei cu România.

Obiectiv turistic:

Castelul Bánffy - Borșa cladit in secolul XIX, a fost revendicat de mostenitoarea familiei Banffy, care sta in Ungaria. Acesta este motivul pentru care castelul nu poate fi renovat, fiind in curs de retrocedare.

Castelul Banffy din Borsa are forma dreptunghiulara, fiind dispus pe nivelul parterului, etajului si sarpantei, cu un turn dreptunghiular in coltul de sud-vest. Accesul se face printr-un portic neoclasic marginit de 5 coloane dorice, deasupra carora este plasata terasa. Din portic se intra in hol si incaperile parterului, iar o scara asigura accesul la etaj.

La parter se mai gaseste in hol mobilierul original de lemn, decorat cu oglinzi venetiene. Castelul se afla pe un domeniu intins din care au mai ramas aleile principale marginite de arbori. La sud-vest de castel se afla un mic monument comemorativ dedicat lui Dániel Bánffy (14 mai 1812 – 29 aprilie 1888), ridicat de sotia sa Anna Gyárfás si fii sai, Deszö, Jenö si Ernö. Castelul este inscris pe lista Monumentelor Istorice ale judetului Cluj, elaborata de Ministerul Culturii si Cultelor din Romania in anul 2004.

Read more