Turda (în germană Thorenburg, Tohrenburg, Thorenburg, Tooren, Thoren, Thorda, Torda, în maghiară Torda, în latină Potaissa) este un municipiu în judeţul Cluj, Transilvania, România cu o populaţie de 59.610 locuitori. (Ianuarie 2010). Se situează la circa 30 km sud-est de municipiul Cluj-Napoca.
Istorie
Pentru detalii, vezi: Istoria Turzii.
Turda a fost fondată ca o aşezare dacă sub numele probabil de Turdava. A fost cucerită de romani şi redenumită Potaissa.Pe aceste locuri s-ar fi descoperit mai multe vestigii paleocreştine.
În Evul Mediu s-au ţinut în total la Turda 127 Diete ale Transilvaniei (adunări ale stărilor). În 1568 Ioan al II-lea Sigismund Zápolya, principe al Transilvaniei, a emis aici Edictul de la Turda, primul decret de libertate religioasă din istoria modernă a Europei. Turda a fost în timpul Regatului Ungariei reşedinţa Comitatului Turda (Torda vármegye), iar din anul 1876 reşedinţa Comitatului Turda-Arieş (Torda-Aranyos vármegye). Între 1925-1950 a fost reşedinţa judeţului Turda
Obiective turistice
În Turda şi împrejurimi există numeroase obiective istorico-culturale interesante, cum ar fi:- Castrul roman Potaissa al Legiunii a V-a Macedonica, de pe platoul numit Dealul Cetăţii. Castrul a fost construit de către această legiune în anul 168.
- Salina Turda - zona Turda Nouă-Durgău.Zăcămintele de sare din Transilvania (exploatate sistematic în cursul vremii la Ocna Dejului, Cojocna, Turda, Ocna Mureş, Ocna Sibiului şi Praid) s-au format cu 13,5 milioane de ani în urmă, într-o mare cu adâncime redusă şi sub un climat tropical, foarte cald. Stratul de sare se întinde pretutindeni în subsolul Transilvaniei, având o grosime de circa 400 m. Straturile groase de sedimente depuse ulterior deasupra celui de sare au apăsat cu o greutate imensă stratul maleabil (plastic) de sare, care a căutat zone mai slabe ale scoarţei terestre la marginea Transilvaniei, unde s-a ridicat sub forma unor ciuperci cu înălţimi de peste 1.000 m, ajungând de multe ori chiar până la suprafaţa pământului (cazul localităţilor cu vechi exploatări de sare menţionate mai sus). La Turda ciuperca de sare are o înălţime de cca 1.200 m (cercetată prin foraje relativ recente).
- Palatul Princiar din Turda (Muzeul de Istorie) - zona Centru.El reprezenta odinioară reşedinţa principelui Ardealului Sigismund Bathory (1581-1597 şi 1599-1602). A fost destinat iniţial de fapt pentru Vama Sării de la Turda.
- Biserica Reformată-Calvină din Turda-Veche ("Biserica cu turn") - zona Centru
- Biserica Reformată-Calvină din Turda-Nouă - zona Turda Nouă
- Biserica Romano-Catolică din Turda - zona Centru
- Teatrul Municipal din Turda - zona Centru.Este una din cele mai frumoase clădiri ale municipiului. Aceasta a fost construită între anii 1901-1904, în stil eclectic.Clădirea găzduieste şi Biblioteca Municipală.
- Tribunalul din Turda (fosta Primărie, în prezent Judecătorie) - zona Centru
- Primăria din Turda
- Statuia Dr. Ioan Raţiu este opera sculptorului Cornel Medrea şi a fost inaugurată la Turda pe 9 iunie 1930, este amplasată în micul parc din str. 1 Decembrie 1918, în faţa Primăriei.
- Staţiunea balneo-climaterică - zona Băi Sărate.Cele mai importante lacuri din zona Băilor Sărate (formate pe vechi exploatări romane sau medievale de sare) sunt:
- „Lacul Roman” (ştrandul) – 0,37 ha, 14,2 m adâncime.
- „Lacul Privighetorii” – 0,04 ha, 14 m adâncime.
- „Lacul Csiky” – 0,60 ha, 5 m adâncime (cel mai mare lac antropogen din Transilvania).
- „Lacul Tarzan” („Lacul fără Fund”; oamenii locului l-au numit aşa, din cauza că – potrivit tradiţiei - tot ce cade în el nu ar mai ieşi niciodată la suprafaţă) - 0,40 ha, 19 m adâncime.
- Parcul Zoologic -Grădina zoologică din Turda a fost înfiinţată în anul 1953 în zona Băilor Sărate din Turda. Ocupă o suprafaţă de 14 h, incluzând rezervaţia de căprioare. deţine şi un acvariu, un muzeu cu păsări şi animale împăiate. În zonă există şi o rezervaţie botanică.
- Mormântul lui Mihai Viteazul se află la cca 3 km sud de Turda (pe str. Bogata). Aici a fost îngropat trupul lui Mihai Viteazul (capul a fost dus la Mănăstirea Dealu de lângă Târgoviste, fosta capitală a Ţării Româneşti).
Obeliscul actual de la mormântul lui Mihai Viteazul (după 1977) |
- Sănduleşti.
- În punctul „Piatra Tăiată“, la 1,5 km de intrarea în Cheile Turzii, se afla în perioada romană principala carieră a oraşului si a castrului Potaissa. În secolul al XIX-lea, când urmele exploatărilor romane mai erau vizibile, s-au facut observaţii detaliate privind tehnicile de desprindere a blocurilor de calcar şi de avansare în masiv. Din carieră a fost transportată la biserica din satul învecinat Cheia o coloană înaltă de 1,5 m şi cu diametrul de 0,34 m. În carieră şi în împrejurimile sale s-au descoperit ţigle, chei, opaiţe, fragmente ceramice şi mai multe monede (o tetradrahmă, un denar din timpul împăratului roman Domiţian, un denar din vremea lui Macrinus şi alte două monede). Descoperirile indică existenţa unei aşezări în preajma carierei de calcar.
- Cetatea Liteni
.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu